Participanţii la procedura insolvenţei

(1) Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului prevăzut la art. 8, sunt de competenţa tribunalului sau, dacă este cazul, a tribunalului comercial, în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul. Dacă în cadrul tribunalului sau al tribunalului comercial a fost creată o secţie specială de insolvenţa, acesteia îi aparţine competenţa pentru derularea procedurilor prevăzute de prezenta lege.
(11) Sediul debitorului este cel cu care figurează acesta în registrul comerţului, respectiv în registrul societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
(3) Tribunalul sau, după caz, tribunalul comercial, în a cărui circumscripţie teritorială îşi are sediul debitorul la data sesizării instanţei cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, rămâne competent să soluţioneze cauza indiferent de schimbările ulterioare de sediu ale debitorului.(1) Citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor şi notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Comunicarea citaţiilor, a convocărilor şi notificărilor faţă de participanţii la proces, al căror sediu, domiciliu sau reşedinţă se află în străinătate, este supusă dispoziţiilor Codului de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare. Buletinul procedurilor de insolvenţă va fi realizat şi în formă electronică.
(11) Pentru susţinerea cheltuielilor de editare şi difuzare a Buletinului procedurilor de insolvenţă, fondul prevăzut la art. 17 din Hotărârea Guvernului nr. 460/2005 privind conţinutul, etapele, condiţiile de finanţare, publicare şi distribuire a Buletinului procedurilor de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează, reprezentând o cotă de 10% aplicată la taxele percepute de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale pentru operaţiunile de înregistrare.
(2) În procedurile contencioase reglementate de prezenta lege vor fi citate în calitate de părţi numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluţionare judecătorului-sindic, în condiţii de contradictorialitate. În toate celelalte cazuri se aplică dispoziţiile din Codul de procedură civilă referitoare la procedura necontencioasă, în măsura în care nu contravin unor dispoziţii exprese prevăzute de prezenta lege.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.
(31) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), prima citare şi comunicarea actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acţiune, în temeiul dispoziţiilor prezentei legi, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, şi prin Buletinul procedurilor de insolvenţa. Instanţele judecătoreşti vor transmite actele de procedură în cauză, din oficiu, pentru publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţa.
(4) În cazul în care debitorul este o societate tranzacţionată pe o piaţă reglementată, judecătorul-sindic va comunica Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare hotărârea de deschidere a procedurii.
(5) Formatul şi conţinutul-cadru ale actelor care se publică în Buletinul procedurilor de insolvenţă şi ale dovezii privind îndeplinirea procedurii de citare, convocare, notificare şi comunicare se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei şi sunt utilizate în mod obligatoriu de toţi participanţii la procedură.
prevederi din Actul (Ordinul 1692/C/2006) la data 2006-07-21 pentru Art. 7 , alin.( 5 ) din capitolul II , sectiunea 1 [+]
(6) Notificările, cu excepţia cazului în care sarcina notificării aparţine altor organe care aplică procedura, şi convocările prevăzute de prezenta lege cad în sarcina administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz.
(7) Creditorii care au înregistrat cereri de admitere a creanţelor sunt prezumaţi că au în cunoştinţă termenele prevăzute la art. 62 ori la art. 107, 108 sau 109, după caz, şi nu vor mai fi citaţi.
(8) În vederea publicării citaţiilor, convocărilor şi notificărilor actelor de procedură efectuate de instanţele judecătoreşti, după deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege, se editează Buletinul procedurilor de insolvenţă, publicaţie editată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
(9) Publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti în Buletinul procedurilor de insolvenţă înlocuieşte, de la data publicării acestora, citarea, convocarea şi notificarea actelor de procedură efectuate individual faţă de participanţii la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării.
*) Admite excepţia de neconstituţionalitate [...] şi constată că dispoziţiile art. 7 sunt contrare art. 24 şi art. 53 din Constituţie, în măsura în care se interpretează că prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acţiune în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, se realizează numai prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, iar nu şi potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
prevederi din Actul (Ordinul 520/C/2007) la data 2007-02-27 pentru Art. 7 din capitolul II , sectiunea 1
prevederi din Actul (Ordinul 521/C/2007) la data 2007-02-27 pentru Art. 7 din capitolul II , sectiunea 1(1) Curtea de apel va fi instanţa de recurs pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11.

(2) Termenul de recurs este de 7 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.
(3) Recursul va fi judecat de complete specializate, în termen de 10 zile de la înregistrarea dosarului la curtea de apel. Citarea părţilor în recurs şi comunicarea deciziilor pronunţate se fac potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă. Instanţele judecătoreşti vor transmite actele de procedură în cauză, din oficiu, pentru publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În vederea soluţionării recursului, se trimit la curtea de apel, în copie certificată de grefierul-şef al tribunalului, numai actele care interesează soluţionarea căii de atac, selectate de judecătorul-sindic. În cazul în care instanţa de recurs consideră necesare şi alte acte din dosarul de fond, va pune în vedere părţilor interesate să le depună în copie certificată.
(4) Prin derogare de la prevederile art. 300 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile judecătorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanţa de recurs.
(5) Prevederile alin. (4) nu se aplică în cazul judecării recursului împotriva următoarelor hotărâri ale judecătorului-sindic:
a) sentinţa de respingere a contestaţiei debitorului, introdusă în temeiul art. 33 alin. (4);
b) sentinţa prin care se decide intrarea în procedura simplificată;
c) sentinţa prin care se decide intrarea în faliment, pronunţată în condiţiile art. 107;
d) sentinţa de soluţionare a contestaţiei la planul de distribuire a fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe, introdusă în temeiul art. 122 alin. (3).
(6) Pentru toate cererile de recurs formulate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic în cadrul procedurii se constituie un singur dosar.

Intrarea în insolvenţă -avantaje versus dezavantaje

Vestea intrării în insolvenţă a unui dezvoltator nu poate decât să producă pe moment şoc, dezamăgire, şi nu în ultimul rând îngrijorare pentru cumpărătorii îndatoraţi, mulţi dintre ei, pe zeci de ani. La o analiză la sânge, se dovedeşte însă că intrarea sub protecţia legii a unor asemenea companii atrage însă şi câteva beneficii, pentru debitor (dezvoltatorii imobiliari, în cazul nostru).

• Se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau măsurile de executare silită;
• Furnizorii de servicii (electricitate, gaz, apa) nu au dreptul, în perioadă de observaţie şi reorganizare, să sisteze serviciile către debitor
• Stoparea curgerii dobânzilor, majorărilor de întârziere şi a penalităţilor pentru creanţele negarantate
• Toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator sunt scutite de taxe de timbru
• Posibilitatea modificării clauzelor contractelor de credit pentru a asigura echivalenţa viitoarelor prestaţii
• Desfacerea contractelor de muncă nu necesită parcurgerea procedurii de concediere colectivă, preavizul acordat fiind 15 zile
• Reeşalonarea datoriilor se va face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă un an şi acţionarii sau asociaţii pot înstrăina acţiunile
• Posibilitatea redresării companiei printr-un plan de reorganizare întocmit în conformitate cu dispoziţiile legii

În ceea ce-i priveşte pe creditori (cumpărători) aceştia nu se pot bucura de foarte multe avantaje în cazul intrării în insolvenţă a dezvoltatorului. În cel mai bun caz, ei pot avea câştig de cauza doar în situaţia în care au apelat la această soluţie pentru a-iœ"speria" pe dezvoltatori, şi pentru a le forţa mâna să le returneze drepturile financiare ce decurgeau din contract. De exemplu, sunt cazuri în care, debitorul fiind solvabil, a preferat să achite debitul creditorilor, pentru a evita procedura insolvenţei.
Fără doar şi poate un foarte mare dezavantaj al unei societăţi aflate în procedura de insolvenţă, dacă nu cel mai mare, este imaginea negativă care se conturează în jurul sau. Acesta riscă astfel să piardă încrederea clienţilor sau a partenerilor de afaceri, cu atât mai mult cu cât pe orice act emis de către debitor se va menţiona faptul că este în stare de insolvenţă.
Alte dezavantaje:

• Desfăşurarea activităţii sub supravegherea unui administrator judiciar;
• Riscul intrarii in faliment
• Reticenţa institutiilor financiare de a oferi credite 
• Procedură îndelungată si costuri ridicate pentru rezolvarea litigiilor

Cel mai mult au de suferit acţionarii intrucat dacă se hotărăsc să scoată la vânzare activele companiei, ele se vor vinde sub preţul pieţei.

Problemele salariaţilor unei firme aflate în insolvenţă

 Nu ezitati sa apelati cu incredere la site-ul Licitatii Juridice sau la partenerii nostri Casa de avocatura Coltuc, avocat@coltuc.ro, 0745150894.

În România, efectele crizei economice globale au devenit vizibile în ultimul trimestru al anului 2008 şi
s-au adâncit în anul 2009. Spre deosebire de alte economii naţionale, economia României dă semne slabe de redresare, cu toate acestea prognoza pe anul 2012-2013 este una rezervată.

Printre efectele negative ale crizei economico-financiare globale – pe lângă cele sociale – se numără
imposibilitatea operatorilor economici de a-şi îndeplini întocmai şi la timp obligaţiile asumate, inclusiv cele rezultate din derularea raporturilor juridice de muncă – avand drept consecinţă, iniţierea procedurii insolvenţei.

Toate acestea au determinat majorarea semnificativă a numărului operatorilor economici supuşi procedurii insolvenţei.

Reprezentând un fenomen îngrijorător la nivel naţional, insolvenţa este determinată, în principal, de
acumularea de datorii către furnizori, care generează pe termen lung dobânzi şi cheltuieli suplimentare din cauza deprecierii monedei naţionale, precum şi de creşterea stocurilor şi reducerea vânzărilor. Toate acestea au condus la o diminuare a capitalului şi la o lipsă a lichidităţilor care au redus accesul la acordarea de credite pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri).

În aceste condiţii, operatorii economici sunt obligaţi să-şi limiteze desfăşurarea activităţii comerciale numai la acele activităţi menite să conducă la obţinerea lichidităţilor necesare pentru plata datoriilor şi să procedeze la reducerea substanţială a cheltuielilor, inclusiv cele de personal.

Corespunzător normelor europene şi internaţionale privind protecţia creanţelor lucrătorilor în caz de insolvabilitate a angajatorului, normele care reglementează această materie în cadrul legislaţiei române (comerciale sau de dreptul muncii) sunt cuprinse în următoarele acte normative:

•        Codul muncii, respectiv: art. 156 („salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorului”); art. 167 („constituirea şi utilizarea fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale se vor reglementa prin lege specială”);

•        Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei;

•        Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale;

•        Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006;

•        Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, care, în acord cu art. 156
din Codul muncii, dispune în art. 48: („(1) Toate drepturile băneşti cuvenite salariaţilor se plătesc înaintea oricăror obligaţii băneşti ale unităţii.

În caz de faliment sau lichidare judiciară, salariaţii au calitatea de creditori privilegiaţi, iar drepturile lor băneşti constituie creanţe privilegiate urmând să fie plătite integral, înainte de a-şi revendica cota-parte ceilalţi creditori.

În conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 85/2006, insolvenţa se defineşte ca reprezentând „acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile”.

Persoanele juridice de drept privat care pot angaja salariaţi, aflate în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă – respectiv societăţile comerciale, societăţile cooperative, organizaţiile cooperatiste, societăţile agricole, grupurile de interes economic şi asociaţiile şi fundaţiile care desfăşoară şi activităţi economice – pot fi supuse procedurii generale de insolvenţă sau, în ipoteza procedurii simplificate (în care nu mai deţin niciun bun în patrimoniul lor – în principal – ori administratorul sau actele constitutive ori documentele constitutive nu pot fi găsite ori solicită aceasta sau nu îndeplinesc condiţiile pentru intrarea în procedura de reorganizare).

•        În acord cu dispoziţiile art. 3 pct. 8 din Lege, salariaţii angajatorului debitor au calitatea de creditori îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, fără a depune personal declaraţiile de creanţă.

•        Creanţele salariale sunt, în conformitate cu prevederile pct. 10, înregistrate din oficiu în tabelul de creanţe de către administratorul judiciar sau de către lichidator.

•        Cuantumul minim al creanţei instituit de Lege pentru a putea fi introdusă cererea de iniţiere a procedurii insolvenţei este de 30.000 lei, iar, în cazul salariaţilor, de 6 salarii medii pe economie.

•        Salariaţii sunt implicaţi activ în derularea procedurii insolvenţei alături de instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidator, ca membrii în Adunarea creditorilor.

•        Salariaţii trebuie să-şi desemneze un reprezentant, un delegat care va participa la şedinţele Adunării creditorilor, votul exprimat de acesta prezentând relevanţă pentru întreaga valoare a creanţelor reprezentând salariile şi alte drepturi băneşti ce li se cuvin tuturor salariaţilor unităţii.

•        Spre deosebire de dispoziţiile cuprinse în Codul muncii referitoare la încetarea contractului
individual de muncă din iniţiativa angajatorului, în situaţia iniţierii procedurii insolvenţei, încetarea contractelor individuale de muncă ale angajatorului debitor cu salariaţii săi se va realiza cu prioritate (de urgenţă) de către administratorul judiciar sau de către lichidator, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă prevăzută de lege, cu excepţia acordării termenului legal de preaviz de 15 zile lucrătoare (Stefanescu, 2006) (20 de zile lucrătoare potrivit art. 74 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional).

•        Cum scopul final al procedurii insolvenţei îl reprezintă îndestularea creditorilor din sumele obţinute, ordinea de priorităţi este cea stabilită în art. 123 din Lege şi anume: taxele, timbrele sau
orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în derularea procedurii; creanţele izvorâte din raporturile de muncă; creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate de instituţiile de credit după deschiderea procedurii, precum şi creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii; creanţele bugetare; creanţele reprezentând sume datorate de către debitor unor terţi, în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă; creanţele reprezentând sume stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică; creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii; alte creanţe chirografare; precum şi creanţele subordonate.

•        Conform prevederilor art. 36 din acelaşi act normativ, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau măsurile de executare silită iniţiate pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia căilor de atac declanşate de angajatorul debitor. Practic, odată iniţiată procedura insolvenţei, salariaţii nu mai beneficiază de altă cale de atac împotriva angajatorului debitor, pentru a-şi recupera creanţele de natură salarială, decât parcurgerea etapelor strict prevăzute de Lege, orice altă acţiune urmând a fi suspendată de drept.

Prin Legea nr. 200/2006 a fost constituit Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale. Prin intermediul acestui fond „se asigură plata creanţelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă şi din contractele colective de muncă încheiate de salariaţi cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de deschidere a procedurii insolvenţei şi faţă de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parţiale a dreptului de administrare, denumiţi în continuare angajatori în stare de insolvenţă” (art. 2 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale). Printre resursele financiare ale Fondului de garantare se numără şi contribuţiile lunare plătite de către angajatori, dar şi veniturile reprezentând dobânzi şi majorări de întârziere pentru neachitarea în termenul de plată a contribuţiei.

Din resursele Fondului de garantare se suportă următoarele categorii de creanţe salariale:

a)       salariile restante;

b)       compensaţiile băneşti restante, datorate de angajatori pentru concediul de odihnă neefectuat de salariaţi, dar numai pentru maximum un an de muncă;

c)       plăţile compensatorii restante, în cuantumul stabilit în contractul colectiv de muncă şi/sau în contractul individual de muncă, în cazul încetării raporturilor de muncă;

d)      compensaţiile restante pe care angajatorii au obligaţia de a le plăti, potrivit contractului colectiv de muncă şi/sau contractului individual de muncă, în cazul accidentelor de muncă sau al bolilor profesionale;

e)       indemnizaţiile restante, pe care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a le plăti pe durata întreruperii temporare a activităţii.

Potrivit legii, din Fondul de garantare nu se suportă contribuţiile sociale datorate de angajatorii în stare de insolvenţă. Suma totală a creanţelor salariale suportate din Fondul de garantare nu poate depăşi cuantumul a trei salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat. În ceea ce priveşte ordinea de priorităţi la plata creanţelor în cazul insolvenţei, primele pe listă sunt taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în cadrul desfăşurării procedurii insolvenţei.

Pe locul secund se află creanţele izvorâte din raportul de muncă. În acest sens, a fost adoptată, pe lângă Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, şi Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului pentru plata creanţelor salariale, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2007. Ele pun în practică prevederile Codului Muncii, potrivit căruia „salariile se plătesc înaintea oricărei alte obligaţii a angajatorilor”.

Legea 85/2006 a îmbunătăţit legislaţia din domeniu, creditorii nu mai trebuie să demonstreze insolvabilitatea debitorului, ci practic această stare se prezumă, debitorul fiind cel care trebuie să probeze că este solvabil şi stabil din punct de vedere economic. Totuşi, spre deosebire de ţările occidentale, în România în continuare o procedură de lichidare poate dura până la cinci ani, spre deosebire de şase luni, cât ar fi normal. Cu toate acestea, timpul necesar încheierii procedurii de faliment ar putea fi redus potrivit noii legislaţii. Se poate opta pentru o procedură simplificată prin care debitorul intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o perioadă de observaţie de maximum 60 de zile.